• Emisiuni
  • SuperStar România
  • Marius Moga: "Aici s-a confirmat că cel mai bun lucru din viața lui e muzica!". SuperStar România, lider de audiență

Marius Moga: "Aici s-a confirmat că cel mai bun lucru din viața lui e muzica!". SuperStar România, lider de audiență

Marius Moga: "Aici s-a confirmat că cel mai bun lucru din viața lui e muzica!". SuperStar România, lider de audiență

O seară de vineri în care muzica a fost la putere, în care voci incredibile și prestații de neuitat s-au prezentat, rând pe rând, pe scena unui important club din București. Jurații au avut o misiune dificilă, aceea de a-i alege pe cei care au strălucit și de a-i elimina pe cei care mai au de muncit.

Unii au dezamăgit, alții au demonstrat că au meritat încrederea primită încă de la audiții, iar alții au arătat că sunt pe cel mai bun drum posibil. ”Aici s-a confirmat că cel mai bun lucru din viața lui e muzica”, a fost mesajul transmis de Marius Moga pentru unul dintre cei aflați în ultima categorie. 

Primii concurenți calificați în etapa semifinalelor sunt: Dan Timofei, Naomi Prie, Gabriel Roșu, Daniela Bejan, Alexandru Precup, Victoria Peșterean, Maria Jugănaru, Alessandro Mucea, Carla Batoanca, Artiom Topal, Mădălina Turcan, Eleonora Filipoiu, Ana Stănciulescu, Simona Delegeanu, Daniel Șveț și Patricia Cotuț. Aceștia vor avea ocazia de a reveni în competiție, direct pe scena de la Arenele Romane. 

Emisiunea SuperStar a fost lider de audiență. Show-ul a înregistrat 6.4 puncte de rating și 20.8% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 4.4 puncte de rating și 14.2% share. La nivelul publicului cu vârsta cuprinsă 18 și 49 de ani, din mediul urban, în intervalul orar 20:28 – 24:04, PRO TV a condus topul televiziunilor cu 5.5 puncte de audiență și 20.5% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe locul 2 avea 3.8 puncte de rating și 14.3% share.

Astăzi, de la ora 20:00, în fața juraților vor urca ultimii 24 de concurenți. Aceștia vor lupta pentru ultimele 16 locuri disponibile în etapa semifinalelor. Ceilalți se vor vedea nevoiți să plece acasă cu tolba plină de învățări și cu speranța că data viitoare va fi mai bine. Cine va vedea mai clar drumul spre premiul cel mare și cine va păși pe cel cunoscut spre familie, aflăm curând.   

Nu ratați SuperStar România de la ora 20:00, pe PRO TV sau, în avans, pe voyo.ro!

SuperStar România – Legenda începe aici

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune SuperStar România

Articole pentru emisiune SuperStar România

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni