• Emisiuni
  • SuperStar România
  • Jurații au avut așteptări mari de la Alexandru Ticulă de cum l-au văzut. Cum s-a descurcat baritonul pe scenă

Jurații au avut așteptări mari de la Alexandru Ticulă de cum l-au văzut. Cum s-a descurcat baritonul pe scenă

Alexandru Ticulă are 19 ani, este din Timișoara și studiază la Liceul de Muzică “Ion Vidu” și deja a fost acceptat sa studieze Vocal Performing Arts și Muzică Business la Londra.

Părinții i-au promis că în primul an îl vor susține, însă apoi va trebui să se angajeze ca să-și plătească facultatea.

Este un băiat ambițios. Vrea să reușească într-o țară vorbitoare de limbă engleză, pentru că, spune el,  “dacă țintești sus, ajungi sus”.

A început să fie pasionat de muzică atunci când a primit prima chitară electrică de la tatăl său la 4 ani. Totul s-a legat atunci când mama sa i-a dăruit un cd cu Mark Anthony. L-a ascultat până l-a uzat.

Cântă foarte bine canto clasic și spune că este unul dintre cei mai buni artiști de operă din România la vârsta lui. Nici nu își aduce aminte când a fost ultima oară în care a ieșit pe locul doi într-un concurs. Cu toate astea, nu îl reprezintă muzica clasică. Alexandru este pasionat de Rock sau R&B.

Vezi prestația lui Alexandru în materialul VIDEO de mai sus

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune SuperStar România

Articole pentru emisiune SuperStar România

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni